Roman programat să apară după trilogia care îl are ca personaj principal pe Charles Baker, acesta este cel mai personal roman al autorului, în sensul că abundă de elemente autobiografice. Şi este, în acelaşi timp, foarte diferit de celelalte. Argumentele care l-au facut pe Igor Bergler atât de iubit de cititorii săi sunt prezente şi aici: cultura enciclopedică, umorul blând care se împleteşte surprinzător cu ironia muşcătoare, complicitatea cu cititorul, misterul, crimele sângeroase. Recursul permanent la fel de fel de jocuri ale minţii, scriitura pe mai multe niveluri care se adresează unui public extrem de vast şi de diferit, toate se regăsesc în această complicată cronică a ultimilor 7 ani de comunism. O noutate faţă de celelalte o constituie, însă, dimensiunea grotescă a situaţiilor în care se regăsesc personajele, a căror umanitate este serios pusă la încercare de un sistem totalitar sinistru, care îi obliga, pentru a supravieţui, la compromisuri inimaginabile. Ansamblul cel porcos este o metaforă imensă despre o lume pe care, deşi ne-o dorim dispărută, ne locuieşte încă în cel mai înalt grad şi despre felul în care a marcat existenţa a milioane de oameni pentru mulţi ani dupa ce regimul trecut pare că şi-a dat obştescul sfârşit. Ca şi romanele anterioare şi acesta are o dominanţă parodică uriaşa şi este plin de trimiteri inteligente la cele mai importante texte – nu doar literare – ale istoriei culturii. Dar e un roman viu, plin de personaje în care ne putem recunoaşte pe noi şi pe cei de care ne-am lovit de-a lungul vieţii noastre, într-un fel sau altul, povestit într-un ritm ameţitor, din perspectiva inocenta a unui copil şi apoi adolescent, care descoperă cu mirare o lume, cum ar zice autorul, cam porcoasă.
